India şi China se bat pe Africa

Africa de Sud nu are mine de cupru, dar exportå cupru în China. Oferta este asiguratå de tinerii care furå sistematic cabluri, provocând haos în suburbii si pe cåile ferate

Deşi chinezii au acaparat toate resursele africane posibile într-o manieră „hard" , indienii încearcă să-şi menţină varianta de politică africană „soft"

Cu mai vechi legături în Africa, India a pierdut în deceniul trecut iniţiativa pe continent în faţă galopului Chinei. Recentul turneu african al ministrului de externe Pranab Mukherjee măsoară distanţa dintre tipul şi volumul investiţiilor chineze în Africa şi cele indiene.

Mahatma Ghandi a trăit o vreme în Africa de Sud, iar India a inspirat lupta africană pentru decolonizare şi a susţinut împotrivirea la apartheid. Acum Nigeria este al doilea furnizor de petrol al Indiei, căreia îi asigură 20% din consum. Dar ultimul premier indian care a vizitat Abuja a fost Jawaharlal Nehru, în 1962.

Hard power

În deceniul nouă, India a pierdut Africa din atenţie. New Delhi şi-a recentrat resursele diplomatice de pe continentul african pe Israel, noile republici ex-sovietice central-asiatice, Europa şi America de Nord. Schimburile Chinei cu Africa au crescut însă în acelaşi deceniu cu 700%, până la 55 miliarde în 2006 – cu bătaie spre 100 miliarde în 2020.

Iniţial, China vindea statelor africane mai ales armament, dar continentul negru este acum al treilea partener
comercial al Beijingului. Creşterea economiei chineze se bazează pe ţiţei din Algeria, Angola, Ciad, Guineea Ecuatorială, Gabon, Nigeria sau Sudan – ale cărui resurse de petrol Beijingul le şi controlează, la schimb cu un sprijin politic esenţial pentru regimul autoritar de la Khartoum.

Capitaluri chineze sunt investite în drumuri şi căi ferate, terminale portuare şi instalaţii petrochimice: doar pentru următorii trei ani, China a promis Africii circa 20 miliarde dolari, ca ajutoare de dezvoltare
şi finanţare a comerţului. China are 900 de proiecte în Africa, unde operează 800 de companii chinezeşti, alături de care Beijingul a trimis 16.000 de doctori, a oferit 20.000 de burse studenţilor africani şi a şcolit 17.000 de specialişti locali.

Cu toate acestea, strategia chineză pe continentul negru – centrată, mercantil, pe extragerea şi importul de resurse naturale şi exportul de bunuri ieftin manufacturate -
este denunţată de tot mai mulţi lideri africani. Preşedintele sud-african a calificat-o drept "neocolonialistă".

Investiţiile Chinei în Zimbabwe folosesc mai mult mână de lucru chineză – adesea din închisori, zice-se. Apropiaţi unor lideri nepopulari ai continentului, chinezii din Africa trezesc deja chiar revolte populare: de pildă, în Zambia, unde cei 30.000 de chinezi din Lusaka au acaparat cele mai bune joburi din capitală.

Soft power

Cu toată înmulţirea criticilor, influenţa Chinei în Africa este solidă: diplomaţia de la Beijing se ajută de prezenţa companiilor chineze ca şi de stat. India este reprezentată în Africa însă mai ales de companii private, mai greu de coordonat.

Schimburile indo-africane au fost în 1991 de 914 milioane dolari, ca să crească în 2004 la nouă miliarde dolari. E drept, ONGC, compania petrolieră de stat a Indiei, are bune acorduri cu Angola, Nigeria şi Sudanul – căruia i-a plătit 720 milioane de dolari pentru 25% din zăcământul Upper Nile.

India are însă doar cinci ambasade pentru 15 de state central şi vest-africane. New Delhi şi-a promis o nouă ofensivă diplomatică măcar în zona Africii de Vest şi a Golfului Guineii, unde sunt concentrate 70% din resursele petrolifere africane – adică din cele 8% din totalul mondial.

În 2004, India a acordat credite de 500 milioane de dolari pentru Burkina Faso, Ciad, Coasta de Fildeş, Ghana, Guineea-Bissau, Gui­neea Ecuatorială, Mali şi Senegal – împreună cu care a creat iniţiativa TEAM-9. Iar New Delhi va organiza anul viitor un forum african, unde sunt aşteptaţi 15 emisari reprezentativi ai continentului – e drept, la doi ani după summitul sino-african de la Beijing, unde au venit 50 de lideri africani.

Strategia Indiei de apropiere a statelor africane diferă de a Chinei: investiţiile în exploatare sunt însoţite de transfer tehnologic şi de construire a capacităţilor locale; statele-gazdă au cote mari în proiectele indiene şi se angajează local.

Bunele intenţii indiene sunt însă copleşite de sumele pe care le pun pe masă chinezii: India a încercat să obţină 50% dintr-un zăcământ petrolifer din Angola oferind şi ajutoare financiare
de 200 milioane de dolari – China a oferit imediat 2,3 miliarde.

Ajutoare contra petrol

India încearcă acum să se contamineze cu strategia chi­neză. ONGC şi Mittal Energy Ltd. vor investi şase miliarde dolari în rafinării, centrale electrice şi căi ferate din Nigeria în schimbul unor câmpuri petrolifere. Riscul Indiei este pierderea bunăvoinţei locale, precum China.

Cu o puternică diasporă de peste Mediterana,
Cu o puternică diasporă de peste Mediterana,
De aceea, la începutul unui scurt turneu subsaharian, ministrul de externe al Indiei a lansat în Etiopia proiectul unei reţele informatice
panafricane care să pună în legătură spitalele continentului cu expertiza medicilor
indieni. Invers, China replică prin propriile investiţii africane mai sociale: spitale, şcoli şi stadioane – nu doar palate prezidenţiale.

„Africascope" gratuit

Trimestrialul francez "Afri­cultures", revistă de referinţă asupra culturilor africane, a lansat bilunarul gratuit "Africascope" (vezi şi www.africascope.fr), finanţat de regiunea Ile-de-France şi Agenţia naţională pentru coeziune socială şi egalitate a şanselor din Franţa.

Primele 32 de pagini conţin o agendă culturală, un portret, un roman în imagini, reportaje şi alte articole, pe teme sociale concrete - cetăţenie, angajări, antirasism, educaţie, sănătate.
"Mediile generaliste nu acordă decât un loc infim subiectelor care tratează diversitatea culturală din Franţa…

Creativitatea artiş­tilor con­temporani ai Africii sau din diaspora sa şi iniţia­tivele cetăţenilor de origine africană trec aproape nevăzute… Cu această publicaţie gratuită, oferim un mediu accesibil, care să atingă marele public, dincolo de clivajele identitare şi sociale", a explicat Ayoko Mensah, şefa redacţiei, citată de "Le Monde".